Copitele sale atingeau usor pamantul de parca nici nu calca pe acolo. Galopa in jurul lacului, fara nico grija, liber, puternic si in acelasi timp gratios. Picioarele sale formau un semicerc perfect in acel galop intins. Deodata dintr-un copac coboara o veverita care vine pana sub nasul lui Claude. acesta o miroase, o priveste uimit, confuz, si pana la urma o imbranceste un pic mai incolo si ii intoarce spatele. Claude nu accepta pe altcinvea in campia lui. Veverita insista totusi sa il cunoasca pe noul manz ; astfel din doua sarituri ajunge pe spatele sau. Acesta simte imediat mica faptura si incepe sa se agite si sa sara , numai pentru a scapa de veverita care pentru el era un pericol, un necunoscut. In final vede ca nu are sanse sa goneasca veverita si se asaza in iarba moale, langa apa. atunci veverita coboara in fata lui . Claude se uita la ea , inclina capul, iar in timp ce coama sa ii acoperea ochii veverita pleaca. Intr-o clipa s-a facut nevazuta in padure. Claude a ramas cu privirea atintita spre copaci asteptand ca veverita sa reapara; acum voia intr-adevar sa o cunoasca, sa isi dea seama ce e cu ea. La un moment dat realizeaza ca nu se mai intoarce si pleaca pe partea cealalta a lacului, prin apa. Trapul sau usor facea stropii de apa sa para ca zburau in jurul sau. Si-a coborat pentru un moment capul spre apa si s-a uitat in reflexie. S-a inclinat in dreapta , apoi in stanga , apoi a plecat gratios spre mal. Pe jos a gasit un mar paduret, nu stia exact ce este , l-a mirosit, a rupt o bucatica apoi l-a mancat pe tot. A inceput sa miroasa aerul, iarba...mai voia mere. Nu stia de unde vin asa ca a mers drept inainte spre padure. Cand a ajuns la marginea padurii s-a oprit, l-a cuprins o adiere rece; s-a dat un pas in spate, s-a uitat imprejur si a pornit incet si atent in padurea necunoscuta de el inca. Copitele sale lasau urme adanci in noroiul care se formase dupa zapada cea mare. Aici nu mai era ca in campia cea frumoasa si insorita. razele soarelui nu patrundeau atat de puternic in padure astfel era frig si batea vantul. Claude inainta cu teama printre copacii uriasi. Pana la urma a descoperit un copac mai la lumina unde a gasit si merele. A inceput sa manance cu viteza pana cand deodata s-a oprit cu privirea atintita in adancul codrului. Auzise un sunet de frunze fosnind. Urechile sale se indreptau acum spre fiecare sunet, oricat de mic ar fi fost. Nu era pregatit sa se apere singur, si nici nu stia ce fel de creaturi sunt in padure. Din tufisul care fosnea iese tiptil veverita, acea veverita care l-a speriat si in campie. Era o faptura mica care dorea doar sa il cunoasca, nu voia sa ii faca rau. Claude si-a dat seama cine e si a alergat spre ea, aceasta cand l-a vazut ca vine in viteza s-a ascuns inapoi in tufa. Calul a scotocit cu botul sau si a rupt niste crengi, din ele a iesit capul veveritei. Aceatsa s-a urcat pe botul sau , apoi pe cap. Claude era confuz, nu stia unde a disparut iar veverita. Pana la urma s-a asezat , iar faptura a reaparut in fata lui. Aerul cald al narilor calului ii fluturau blanita veveritei. Aceasta a scos din iarba un mar si i l-a intins lui Claude, a stat un pic, apoi l-a inhatat intr-o secunda. In momentul acela amandoi stiau ca pot avea incredere unul in altul , ca nu prezinta niciun fel de pericol unul pentru celalalt, sau o amenintare. Ochii calului s-au inseninat, iar veverita s-a apropiat si s-a lipit de botul sau. Claude s-a intins si el pe iarba si a inceput sa se rosogoleasca, s-a ridicat , a inceput sa alerge , se fugarea cu veverita , se jucau in toate felurile. Claude era atat de fericit, necheza si sarea in toata partile. Veverita cand mai sarea cand se mai pitea prin iarba cand se mai urca pe spatele calului.
Spre seara Claude s-a intors singur in poienita, s-a intins la locul lui de langa lac si a privit apusul. si-a indreptat botul spre cer, a inchis ochii si a adormit culcat pe o parte in iarba moale.
