Pentru totdeauna

Un batranel cutreiera o casa, o curte si-o veranda. Se-asaza in simplul balnsoar si sta. Parca isi "reuita" viata si realizeaza ca nu mai are mult din dansa, tot ce mai are e un caine schiop si orb aproape si-o mica buruiana in colt.
Din departare vezi o umbra ce sta privind in gol spre munti, dar cand te-apropii ii vezi spre suflet, prin ochii lacrimand cu lacrimi calde si curate. Coboara spre obrajii moi, sfrijiti de frigul de afara. Cu mana slaba si incretita apuca o batista si-si sterge lacrima de dor. Apoi, incet si bland pune batista langa el si sta plangand si suspinand, privind spre nicaieri.
Din privirea sa poti descifra o viata-ntreaga, plina de iubiri si vise neimplinite. Trecandu-si mana prin parul sau carunt se ridica, domol, pe baston si paseste inspre dormitor. Saruta pe nevasta sa din poza de pe noptiera, si asezandu-si mainile sub cap, adoarme , trecandu-i parca inainte o viata-ntreaga de iubire.

Clipa efemera

Nu stiu daca ar trebuii sa te ascult, nu stiu daca lacrimile tale sunt pure si nevinovate. Eu vad in ele numai ura si-o disperare chinuita. Tu vrei ca clipa sa nu plece, o vrei doar pentru tine, esti un nebun pierdut prin ganduri. Clipele trec pe langa tine ca dulci miresme imbietoare, dar tu nici nu le bagi in seama, le lasi sa zboare mai departe, spre alt calator ranit ce le va da importanta. acum regreti in secret, nu vrei sa recunosti ca suferi dupa momentele ce au trecut pe langa tine. Mai inainte, acum 2 secunde parca, nici macar ochii din pamant nu ti i-ai ridicat, sa dai macar un semn de viata, sa suflii clipa mai departe. Insa acum, dandu-ti pletele din ochi, realizezi ca viata nu e vesnica, nu poti traii la nesfarsit, desi noi credem in magie,; invata din greseli, uita timpul ce-a trecut si ia-o de la capat.

Renunt...

"Bzzz!", "Bzzz"... Acelasi bazait il auzeam de cam un sfert de ceas de cand imi faceam temele. Se apre ca o musca se infiltrase inc amera mea prin geamul intredeschis. Eram prea obosita sa o combat asa ca am lasat-o in voia ei. Atentia imi era distrasa de picurii de ploaie ce se scurgeau de pe burlanul casei. Am incercat sa ma concenrez la birou: "Tangenta de B eal cu ..pic,pic,pic". Se pare ca ploaia voia neaparat sa ma acapareze. Am renuntat sa mai incerc. Tema a ramas nescrisa , aruncata intr-un colt de camera. am iesit pe geam. Minunatia de afara ma atragea spre ea. Am intins o mana spre o picatura ce era gata sa cada. Cand mi-a atins palma sa evaporat instantaneu. Am incercat sa prind un alt strop, dar parca ma evitau si-am renuntat. Ploaia incepea sa se opreasca, numai cate un picur mai lovea pervazul. radioul mergea in surdina, iar ceasul ticaia de zor. In plictiseala acelei zile eu stateam pe geam si priveam cum norii se indeparteaza. Am incercat sa ii filmez, dar atuncia s-au oprit. Am renuntat. Toti norii s-au indepartat , iar cerul a ramas stingher. Am ramas doar eu si el. Ceasul s-a oprit din ticait, iar muzica a incetat. Am incercat sa ii vorbesc, sa il strig si sa ii trimit mesaje, dar parca nici nu eram acolo. Asa am renuntat la tot si am ramas stinghera-n noapte. Si m-am culcat pana la urma, nici somnul nu a vrut sa vina ca sa imi tina de urat.

Nedumerire...

Am gasit de curand o propozitie foarte interesanta: Daca barbatul ar sti ce valoare are femeia ar merge in patru labe.
Unde credeti ca trebuie pusa virgula? Ei bine dupa un studiu pe site-urile de socializare am aflat ca majoritatea barbatilor ar pune virgula dupa "are", iar femeile dupa "femeia". Recititi ambele variante. Ce rol important poate avea o simpla virgula.
Mereu ne vom apara pe noi insine si ne vom crede superiori, in sinea noastra. Este normal. Fiecare copil spune despre parintii lui ca sunt cei ma buni ; orice printe isi lauda copilul.
Din pacate la unii oameni aceasta parere despre ei a devenit o obsesie care i poate deranja pe cei din jur.

A true story

Tenesii mei de vara plonjau in baltile reci de iarna. Ce o fi fost in capul meu cand dimineata m-am incaltat cu ei? Acum nu mai au sens nedumeririle. Urc scarile scolii , trec pe langa grameziile de elevi-artisti fara sa salut pe nimeni, mi se pare inutil. Am o presimtire ca nimeni din colegii mei nu a ajuns inca. Si uite-ma, singura intr-o clasa cat o debara unde abea avem loc sa trecem unul pe langa altul. Se face ora 8:30 si totusi niciun coleg nu-si face simtita prezenta. Era dubios. Pana la urma am iesit pe hol, in speranta ca voi gasi pe cineva. Degeaba, holurile erau goale, pustii. Am dat o raita prin scoala, dar tot ce am gasit a fost o femeie amrata de servici si cateva plante aproape moarte.
Acum ma plimbam singura pe holuri, sperand si cantand in gand un cantec trist de armata, cred ca l-am retinut din gresela din autobuz. Deobicei holurile astea goale sunt pline de copii, oare unde sunt acum acei copii. La ore desigur, ar eu de ce nu sunt acolo? Ce intrebare de baraj, poate pentru ca nu vreau sau nu simt nevoia. Toate usile erau inchise, peretii albi incepeau sa iti dea senzatia ca esi in spital. M-am intors in clasa far izbanda, cand am intrat am regasit cativa colegi pierduti prin ganduri. Am incercat sa le vorbesc dar cuvinetele mi-erau blocate in gat. Toti faceau o liniste de mormant. Erau doar cativa, dar nu am indraznit sa intreb unde sunt ceilalti. Am pornit spre banca, care parea ca se indeparteaza din ce in ce mai mult. In sfarsit am m-am asezat. Scaunul a scartait putin , dar apoi a tacu si el. Tabla nestearsa, mazgalita de ieri parca te ametea; atata praf si mizerie te bagau in sperieti. Pe geam se vedea statia de autobuz, pe care toti erau fericiti sa o vada de afara, dupa gardul scolii, afara din scoala. Doar cateva batranele poposeau pe banci, in rest numai oameni grabiti si pasari fugitive. Cateva avioane zburau pe geamul de langa. Asa am stat, nu stiu cat timp, cred ca trecusera vreo 2 ore fara ca noi sa azuim clopotelul. Curios era faptul ca deodata toti au inceput sa se agite, de parca s-au trezit. Parca erau morti sia cum au inviat. o mare de lumina invada clasa, pretii si tabla mazgalita. Totul revenise la normal, calm si galagie, lumina si intuneric, yng si yang isi gasisea pozitiile.