A true story

Tenesii mei de vara plonjau in baltile reci de iarna. Ce o fi fost in capul meu cand dimineata m-am incaltat cu ei? Acum nu mai au sens nedumeririle. Urc scarile scolii , trec pe langa grameziile de elevi-artisti fara sa salut pe nimeni, mi se pare inutil. Am o presimtire ca nimeni din colegii mei nu a ajuns inca. Si uite-ma, singura intr-o clasa cat o debara unde abea avem loc sa trecem unul pe langa altul. Se face ora 8:30 si totusi niciun coleg nu-si face simtita prezenta. Era dubios. Pana la urma am iesit pe hol, in speranta ca voi gasi pe cineva. Degeaba, holurile erau goale, pustii. Am dat o raita prin scoala, dar tot ce am gasit a fost o femeie amrata de servici si cateva plante aproape moarte.
Acum ma plimbam singura pe holuri, sperand si cantand in gand un cantec trist de armata, cred ca l-am retinut din gresela din autobuz. Deobicei holurile astea goale sunt pline de copii, oare unde sunt acum acei copii. La ore desigur, ar eu de ce nu sunt acolo? Ce intrebare de baraj, poate pentru ca nu vreau sau nu simt nevoia. Toate usile erau inchise, peretii albi incepeau sa iti dea senzatia ca esi in spital. M-am intors in clasa far izbanda, cand am intrat am regasit cativa colegi pierduti prin ganduri. Am incercat sa le vorbesc dar cuvinetele mi-erau blocate in gat. Toti faceau o liniste de mormant. Erau doar cativa, dar nu am indraznit sa intreb unde sunt ceilalti. Am pornit spre banca, care parea ca se indeparteaza din ce in ce mai mult. In sfarsit am m-am asezat. Scaunul a scartait putin , dar apoi a tacu si el. Tabla nestearsa, mazgalita de ieri parca te ametea; atata praf si mizerie te bagau in sperieti. Pe geam se vedea statia de autobuz, pe care toti erau fericiti sa o vada de afara, dupa gardul scolii, afara din scoala. Doar cateva batranele poposeau pe banci, in rest numai oameni grabiti si pasari fugitive. Cateva avioane zburau pe geamul de langa. Asa am stat, nu stiu cat timp, cred ca trecusera vreo 2 ore fara ca noi sa azuim clopotelul. Curios era faptul ca deodata toti au inceput sa se agite, de parca s-au trezit. Parca erau morti sia cum au inviat. o mare de lumina invada clasa, pretii si tabla mazgalita. Totul revenise la normal, calm si galagie, lumina si intuneric, yng si yang isi gasisea pozitiile.