Ramalda si Jonathan erau foarte fericiti impreuna. Calareau ore in sir, Ramalda pe Cezar si Jonathan pe Cente. Nu se plictiseau niciodata unul de altul.
Jonathan a invatat de la Ramalda cum sa fie liber, cum sa se distreze, iar ea a invatat sa traiasca precum o printesa. Se mai si certau cei doi, dar cum dragostea lor era foarte mare se impacau imediat. Dupa spusele satenilor nu se mai vazuse un cuplu atat de fericit de mult.
Intr-o zi cand nu era nici prea cald nici prea frig, Ramalda si Jonathan s-au hotarat sa incerce un traseu nou. Au echipat caii si au pornit.
Au mers prin padure, apoi s-au oprit la un izvor. Au baut apa si s-au odihnit un pic.
In timp ce stateau, pe langa ei au trecut doua fete, printese. Acestea erau prietenele Lucyndei care la randul lor au fost indragostite de print, dar deoarece nu erau la fel de instarite ca si Lucy nu l-au putut avea. I-au aruncat flori din cosurile lor si i-au facut semne sa vina cu ele, fara sa bage de seama prezenta Ramaldei. Jonathan le-a zambit inapoi. Cand Ramalda a vazut scena aceasta s-a ridicat si a vrut sa plece. Atunci el le-a lasat pe cele doua si a revenit cu atentia asupra printesei lui:
-Dar ce s-a intamplat?
-Cum adica? Jonathan noi suntem casatoriti si ne-am jurat iubire, iar tu te uiti la alte printese? Am stiut eu ca ar fi trebuit sa plec in noaptea aceea de la castel...a spus Ramalda dezamagita.
-Stai! Nu asta a fost intentia mea- a adaugat Jonathan- nu voiam sa te supar. Ele imi sunt prietene , dar pe tine te iubesc.
Ramalda i-a facut semn ca nu mai conteaza si sa urce pe cal pentru a se intoarce la castel.
Au mers in tacere cam un sfert de ceas, apoi au realizat ca s-au pierdut. Nu mai stiau pe unde sa mearga. Ramalda a sugerat drumul mai umbrit de soare, iar Jonathan pe celalalt.
Din cauza orgoliului lor fiecare a mers pe drumul ales, sperand ca vor ajunge la castel.
Din nefericire, Jonathan a ajuns intr-un ceas la castel, dar Ramalda nu era de gasit.
Aceasta a gasit o casa parasita, din lemn, undeva in mijlocul padurii. Din curiozitate a intrat inauntru. A descalecat si l-a legat pe Cezar de un stalp. Casa nu mai avea acoperis sau geamuri. Mai erau numai peretii si cateva grinzi. Ramalda pasea usor peste lemnele daramate de o furtuna probabil. Deodata printre ramuri a trecut o veverita, fix pe langa picioarele lui Cezar. Atunci acesta s-a speriat si si-a tras cu putere capul din capastru. Astfel bucatile de bustean de care era legat au cazut peste el. A reusit sa iasa un pic, dar piciorul lui era inca prins. Ramalda a auzit nechezatul lui Cezar si a venit intr-un suflet. A incercat sa ridice lemnele, dar erau prea grele. S-a asezat la capul lui si l-a mangaiat spunandu-i ca totul va fi bine.
Au stat asa cam doua ore. Afara incepuse sa se intunece si sa se faca racoare. Ramalda nu stia ce sa faca. Drumul inapoi era intortochiat si nu stia sa se intoarca. Spera in continuare ca cineva sa o auda sau sa treaca pe acolo. Ii parea rau ca nu l-a ascultat pe Jonathan si ca se certasera.
In tot acest timp printul anuntase tot castelul de disparitia Ramaldei. Stia ca nu ar fi trebuit sa o lae singura. L-a luat pe Cente si a plecat in cautarea ei. a cutreierat padurile in lung si in lat, dar nici urma de Ramalda.
Soarele apunea, iar Jonathan isi pierdea speranta. La un moment dat, cand era gata sa renunte, a vazut pe jos esarfa Ramaldei apoi niste urme de copite. Fata lui s-a luminat si a pornit in galop pe drumul cu urme. Nu dupa mult timpa vazut casa daramata, apoi a auzit-o pe Ramalda. Aceasta s-a ridicat si l-a vazut:
-Jonathan, nu credeam ca o sa mai vii. Imi pare rau! Ar fi trebuit sa te ascult.
-Nu! Este vina mea, nu ar fi trebuit sa te parasesc! spunea printul in timp ce descaleca.
Amandoi s-au apropiat de Cezar si si-au dat seama ca nu pot ridica lemnele cazute. Calul si-a dat seama ca cei doi incearca sa il ajute asa ca si-a adunat toate fortele si impreuna cu ei a reusit sa iasa de sub morman. S-a ridicat falnic si a inceput sa alerge.
Ramalda si Jontahan s-au asezat in iarba privind apusul de soare si pe cei doi cai ce se jucau. Au petrecut noaptea acolo deoarece caii nu se putea intoarce pe intuneric.
Aceasta a adormit in bratele lui Jonathan. Atunci el si-a dat seama ca printesa lui este cea mai importanta. Cezar si Cente s-au intins langa ei si i-au vegheat toata noaptea.
A doua zi, dupa ce au privit rasaritul au pornit inapoi spre castel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Coment, coment, coment!